Lectie de omenie data de 2 ambulantieri italieni. Au adus o romanca pe moarte sa ii vada pe cei dragi “Vreau sa mor acasa la mine”

[Total: 1    Average: 1/5]

adelle1

Ultima dorință a unei bolnave terminale de 69 de ani a fost îndeplinită. Cu avionul nu putea fi transportată. Plecând de la Empoli, în Toscana, cu ambulanța au fost necesare 25 de ore de călătorie. La scurt timp după sosirea la Onești, femeia a murit, scrie cotidianul Il Tirreno. O lecție de solidaritate greu de uitat, scrie gazetaromaneasca.com



De la Empoli la Onești, în România, sunt aproape 1.800 de kilometri. Nu sunt puțini, dar cum i se putea spune nu Niculinei, o româncă de 69 de ani ce mai avea numai câteva zile de viață, care și-a exprimat dorința de a merge să moară la ea acasă alături de cei dragi? În secția de spital în care era internată, infirmiera șefă, Adele Carli Ballola, știe ce înseamnă suferința: a lucrat ani de zile în Congo în cadrul Serviciului de Voluntariat Internațional. Și astfel Adele, 52 de ani, a încercat să mute munții din loc.

Cu ambulanța

A telefonat la asociația de voluntariat Misericordia din Empoli pentru a vedea dacă se poate organiza un transfer aerian. Însă un zbor atât de delicat nu se poate efectua prea repede: sunt necesare cel puțin cinci zile, pentru un pacient atât de grav. Însă Niculina nu mai are cinci zile: zilele care i-au mai rămas sunt mai puține decât degetele de la o mână.

Atunci apare ideea «nebunească»: transport cu ambulanța. Asociația a pus la dispoziție mijlocul de transport și s-au strâns banii necesari. Plecare imediată, 25 de ore de călătorie fără nicio oprire cu excepția alimentărilor.

Daniele Guazzini, de 37 de ani, și Gianmarco Marconcini, de 21, conduc cu rândul. Niculina este asistată de Adele, care și-a luat câteva zile libere.

Călătoria

Plecați din Empoli miercuri 1 februarie la 3.30. au ajuns la Onești joi 2 februarie la ora 4.30. «A fost o călătorie foarte complicată, atât din cauza numărului de kilometri, cât și a condițiilor critice ale femeii», au povestit voluntarii la Il Tirreno. «Teama că nu va supraviețui era mare. Însă Niculina a rezistat și era conștientă de ceea ce făcea, și-a dat seama de toate».

Un voiaj foarte dificil. «Ultima porțiune a fost foarte solicitantă, câteva rude ne-au ghidat pe străzile de țară și prin mijlocul unor mici sate. Să conduci în acele condiții necesită o mare concentrare. La sosire ne-au rezervat o primire de nedescris: nu este posibil să povestim emoțiile pe care le-am trăit. Puține ore pentru a ne odihni, apoi joi 2 februarie, la 11.30 ambulanța a plecat către Italia». Au fost primiți ca niște eroi de rudele bolnavei, internată imediat în spital la Onești.

Când Niculina a înțeles că va muri, și-a dorit să își revadă pentru ultima oară pământul natal și persoanele dragi. «Era ceea ce voia – povestește infirmiera. Știa spre ce se îndreaptă și avea nevoie să se simtă acasă. Din ceea ce am văzut în cursul experienței profesionale, în acești ani, multe persoane străine, când iși dau seama că viața lor se apropie de sfârșit, simt foarte puternic necesitatea de a se întoarce în țara lor.».

Datorită ei și îngrijirilor sale și medicamentelor administrate pe parcursul drumului, românca a ajuns la Onești «lucidă și fără durere, așa încât să își dea seama că a reușit și să-i vadă pe cei dragi». «Această experiență – povestesc Gianmarco și Daniele – ne-a făcut mai buni. Ne simțim îmbogățiți, pentru că am învățat foarte multe». Pentru că acei 2000 de km vor să fie, spune Adele, «o mică piatră de temelie pentru pacea între popoare».

La ora 22, în timp ce ambulanța era pe drum, apelul telefonic: «Niculina a murit». Femeia a murit senină. Datorită inimii bune a acestor trei italieni.


Comments

comments

Comentarii

Loading Facebook Comments ...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *